Un dialog cu Semedo nu se poate purta decât cu zâmbetul pe buze. Veșnic vesel și pus pe șotii, portughezul știe să redevină serios atunci când se vorbește despre declinul Stelei, al său personal sau despre o eventuală ofertă a proaspetei campioane, Unirea Urziceni.
Ai plecat în vacanță ca jucător al Stelei, te întorci în tricoul Unirii? (Râde) Nici nu am ajuns bine în Portugalia și deja ați început cu ofertele. Eu am 12 zile de vacanță și știu că am contract cu Steaua. Dacă ei nu m-ar mai dori, s-ar schimba lucrurile.
Deci nu ai refuza o ofertă de la Urziceni? Tu ai spune nu unei participări în Liga Campionilor? Eu unul nu aș face-o, dar să vedem. Întâi să vină oferta, să se înțeleagă cluburile și apoi vine și rândul meu să vorbesc despre asta.
Despre Dan Petrescu ce părere ai? A fost un mare jucător al României, a jucat la Chelsea. Cred că înțelege foarte bine fotbaliștii și de aceea a creat acel grup unit la Unirea. Ă‚sta a fost marele lor avantaj. Eu am vorbit o singură dată cu el și mi-a lăsat o impresie foarte bună.
Ai avut un sezon slab, la fel ca și al echipei. Care e cauza? Sincer vă spun, după ce la CFR am jucat cel mai bun fotbal din cariera mea, nu mă așteptam să vină așa repede și cel mai negru an. Oricum, dacă doar Semedo juca prost, Steaua nu ar fi trebuit să aibă probleme. Toți am jucat prost.
Și a cui este vina? E și a noastră, a jucătorilor. Dar să știți că a contribuit și faptul că azi aveam un antrenor, mâine nu mai era. A treia zi apărea încă unul. La fel ca și cu jucătorii: azi erai cel mai bun, a doua zi erai cel mai criticat.
„Tănase ar fi perfect pentru Steaua” Antonio Semedo a stabilit și una dintre țintele pe care Steaua ar trebui să și le propună în această vară. „Din campionatul României îmi place foarte mult un jucător: Tănase. L-am văzut la FC Argeș anul ăsta, dar și la națională. E foarte tehnic, foarte bun”, a spus portughezul. Culmea e că, în cazul unei sosiri a piteșteanului la Steaua, i-ar fi concurent direct.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER